Relațiile sunt motorul oricărei organizații. Iar uneori, chiar și cea mai performantă echipă are nevoie de spațiu să se recalibreze.
De peste 20 de ani lucrez cu relații: în terapie, în formări, în supervizare. Ceea ce am învățat e că, în spatele oricărui conflict nerezolvat, stă o nevoie neauzită. Iar echipele performante nu sunt cele fără tensiuni, ci cele care știu să le gestioneze conștient.
Prin intermediul Psylife, în calitate de managing partner, susțin procese de dezvoltare pentru echipe și organizații, lucrând cu ceea ce nu se vede întotdeauna la prima vedere: tensiuni mocnite, dificultăți de comunicare, nevoi neexprimate, lipsă de aliniere.
Ghidez grupuri de profesioniști din domeniul psihoterapiei, dar și echipe din mediul organizațional, acolo unde conflictele mocnesc și comunicarea s-a blocat.
Folosesc puterea dinamicii de grup pentru a crea schimbări reale – vizibile la nivel individual, dar cu impact sistemic.
Creez spații sigure în care oamenii pot învăța să se asculte, să se înțeleagă și să-și regăsească direcția comună.
Dacă ai o echipă care are nevoie de reconectare, de un facilitator extern sau de un cadru pentru transformare, putem lucra împreună. Experiența mea nu e doar teoretică – e validată în sute de ore de lucru cu grupuri, conflicte și procese de schimbare.