03.10.2024

Workshop Față în față cu furia la locul de muncă

Data: 3-4 octombrie, orele 10.00 – 17.00 (cu pauză de prânz și odihnă pentru ochi).

Atelier dedicat psihologilor, consilierilor, coach-ilor și tuturor celor care în activitatea profesională se întâlnesc des cu furia.  Furia este o emoție umană fundamentală, absolut firească, însă una puternic condamnată social. Este adesea o ”cenușăreasă” a emoțiilor de care preferăm să nu vorbim, pe care o ”rușinăm” și o judecăm puternic. Iar atunci când ne întâlnim cu ea e foarte dificil să îi facem față într-un mod constructiv, fie că furia apare în fața noastră, la un interlocutor, fie înlăuntrul nostru. Toate activitățile profesionale centrate pe interacțiunea umană reprezintă o provocare atunci când vine vorba de furie. Iar această provocare este adesea bidirecțională chiar dacă nu ne place să recunoaștem asta: pe de o parte avem des de-a face cu furia oamenilor cu care interacționăm (și cu cât mai ridicat nivelul de stres, cu atât mai frecvente episoadele de furie, exprimată sau reprimată), iar pe de altă parte propria furie e greu de stăvilit atunci când presiunea, solicitările și stresul sunt la cote înalte. Dacă te regăsești în această descriere, dacă lucrezi mult cu oamenii și ai de-a face cu emoțiile lor, dacă simți un nivel ridicat de stres și în mod special de furie (care se exprimă sau una pe care o reprimi puternic) acest atelier e pentru tine! Te invit la 2 zile de muncă intensă pentru a înțelege de ce e greu să gestionăm furia, dar de ce e atât de important să facem asta în mod constructiv, în special la locul de muncă unde petrecem o mare parte din orele din zi. Pe parcursul celor 2 zile vom explora împreună mesajele explicite și implicite pe care le avem despre furie (proprie și a celorlalți) și vom construi noi abilități de gestionare a stresului și furiei, dar și noi abilități de comunicare care să ne ajute să creăm un mediu mai sigur la locul de muncă, în ciuda apariției episoadelor de furie a celor cu care interacționăm. Atelierul va fi unul interactiv, cu multe exerciții și se va desfășura online și este dedicat, în special, dar nu numai psihologilor, psihoterapeuților, consilierilor, coach-ilor, medicilor, profesorilor, personalului administrativ, resurse umane ș.a.m.d. Este binevenită orice persoană care își dorește un mediu de muncă ceva mai armonios, cu relații sănătoase în care furia este abordată în mod constructiv.

Investiție: 1500 de lei. Preț special pentru prima ediție pentru înscrierile până în 15.09.2024: 900 de lei

Detalii și înscrieri: office.adela.moldovan@gmail.com