05.06.2016

Victoria mamelor din Sibiu. Traumatizarea emotionala poate fi invinsa, sistemul poate fi schimbat

Intotdeauna mi-au placut povestile cu final fericit. Cele in care eroul, trecut prin grele incercari, pe nedrept  acuzat sau prejudiciat cu ceva, izbandeste pana la uma, indrepta raul facut si toti il privesc cu incredere si speranta pentru ca a reusit. Acum, cand am crescut mare stiu ca nu toate povestile pot avea un final fericit, dar ma bucur si mai mult atunci cand se intampla asta.

Scriam acum putin peste o luna un articol despre situatia revoltatoare a mamelor din Sibiu carora nu li se permite internarea in spital alaturi de copilul lor. Va scriam atunci ca ele striga dupa ajutor. Si au strigat tare, au chemat alaturi persoane care sa le ajute, s-au constituit intr-un grup organizat, au depus reclamatii si sesizari, au iesit in presa si au dat interviuri la televizor si in ziare. Nu dupa mult timp, Ministerul Sanatatii avertiza Spitalul de Pediatrie din Sibiu ca internarea copiilor sub 14 ani fara un parinte, daca se solicita acest lucru, este o practica ilegala. Mamele din Sibiu au prins aripi si gandul ca ar putea ajunge, din nou sau pentru prima data, in situatia de a fi fortate de un regulament intern profund injust sa isi lase copilul singur in spital, au continuat cu planuri pentru organizarea unui mars de protest in data 1 iunie. 

Dupa inca putin timp, prefectul judetului Sibiu asigura mamele ca vor fi internate alaturi de copii si se vor gasi solutii. Apoi doamna primar din Sibiu invita mamele la consultari. Mamele se pregatesc, se documenteaza cu legislatie, cu opinii documentate ale psihologilor privind potentialul traumatic al internarii fara parinti. Doamna primar promite solutii. 

Peste putine zile: soc! Directorul spitalului isi da demisia, regretand in calitate de om, de parinte si bunic ca nu s-au gasit solutii pana atunci. Noua conducere cheama mamele la consultari si impreuna se cauta solutii. Facultatea de Psihologie din Sibiu incheie un parteneriat cu asociatia mamelor din Sibiu in vederea asigurarii unei pregatiri psihologice a cadrelor medicale pentru a se evita pe viitor situatiile neplacute raportate in trecut (parinti agresati verbal, mame certate ca alapteaza, copii facuti de rusine pentru ca plangeau etc.). 

Din data de 3 mai fiecare copil care ajunge la Spitalul de Infectioase din Sibiu este internat alaturi de parintele sau. Asta da victorie! Sigur, probleme materiale sigur mai sunt, conditiile sigur mai pot fi imbunatatite, dar cel mai important lucru s-a obtinut: copilul nu mai este singur si eventual legat de pat! 

Iar in 1 iunie mamele din Sibiu au marsaluit alaturi de copiii lor si de medicii de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu (da, ati citit bine) pentru a atrage atentia ca toate parintile implicate (parinti, copii si cadre medicale) au nevoie de un Spital nou, cu conditi umane decente in care copiii sa poata fi ingrijiti corect din punct de vedere medical, dar si cu dragoste. Pentru ca despre asta e vorba! Despre un parteneriat intre parinti, copii si cadre medicale. Numai asa pot functiona lucrurile. 

Felicitari mame din Sibiu. Felicitari pentru tenacitate. Felicitari pentru reclamatiile depuse (cred ca au fost in jur de 7 sesizari oficiale, un numar mic daca stam sa ne gandim, dar suficient). In mai putin de o luna ati reusit sa schimbati un sistem care nu se clintea de zeci de ani, care ramasese intepenit in timp si fata de care multa lumea se simtea neputincioasa. SE POATE! Asta e marea voastra victorie, ati aratat ca SE POATE! Cu astfel de atitudini, unindu-ne, urmarindu-ne clar obiectivele putem schimba aproape ORICE! 

Felicitari cadre medicale din Sibiu care ati hotarat sa fiti parte dintr-un parteneriat cu parintii ai caror copii ii ingrijiti. Felicitari ca nu ati mai ramas parte a unui sistem care era contrat cu profesia dvs si partea umana a acestei profesii. Un mare pediatru de la Harvard spunea ca "Calea pentru a trata oamenii, este sa iti pese de ei." Am mare incredere ca tot mai multi medici isi vor aminti asta zi de zi si o vor implementa in practica lor.

Si nu in ultimul rand, multumesc, Adela din Sibiu pentru ca m-ai contactat si m-ai facut parte (una mica, mica) din aceasta poveste minunata cu final fericit. O poveste adevarata care ne poate inspira pe toti!