Am participat astazi la conferinta "Puterea Relatiilor cu Otilia si Gaspar" sustinuta de Gaspar Gyorgyi si Otilia Mantelers. O conferinta care mi-a placut enorm de mult si nu mi se intampla sa pot spune des asta la conferintele sustinute la noi, care fie cad in extrema unui "spunem ca apa e uda si vara e cald" fie in extrema "conferinta despre cum citim litera z" (adica mult prea restrans, mult prea abstract si fara aplicatii practice imediate). Am vazut in public oameni cu ochii in lacrimi in diferite momente, oameni care aveau o privire de "ahaaaa" care descopereau probabi ceva despre ei.
Una din temele discutate a fost rusinea. Iar Gaspar Gyorgyi spunea ca, in calitatea sa de psiholog clinician, a "descoperit" destul de tarziu aceasta emotie. Afirmatie cu care am rezonat puternic. Acum aproximativ 2 luni, in cabinetul meu ma pregateam sa inmanez o fisa unei cliente. Discutam cu ea destul de mult emotii de rusine, jena, momente in care se simte "penibil". Iar fisa pe care ma pregateam sa i-o dau era una cu cuvinte care exprima emotiile. Suntem atat de obisnuiti sa ne ascundem emotiile, sa nu le dam glas, incat ne pierdem vocabularul pentru ele, iar aceasta fisa ma ajuta mult sa imi asist clientii in a-si forma in viata de zi cu zi un vocabular cu care sa isi poata exprima emotiile. Inainte sa dau print fisei cu care lucram deja de ani, am constatat cu stupoare ca pe lista nu am cuvinte pentru emotiile de tip rusine. Wow! mi-am zis...cum se poate uan ca asta?!? Cum e posibil ca de atata timp sa fi ingnorat / neglijat rusinea? De ce nu mi-a sarit in ochi pana acum???
Psihologia si forma de psihoterapia in care m-am format pune mult accent pe anxietate si depresie, emotiile cu cele mai multe nuante si cu cele mai multe grade de severitate, mergand de la probleme usoare la patologii importante. Furia este apoi emotia relevanta cand vorbim de relatii mai ales. Dar rusinea?!? Unde e rusinea, aceasta cenusareasa a intre emotiile noastre?
Am inteles azi la conferinta de ce e cenusareasa emotiilor... Gaspar a citat-o pe Brene Brown, autoarea de renume pe domeniul rusinii care a desfasurat cercetari importante despre aceasta emotie (si ale carei carti abia astept sa le citesc): "Rusinea umana se hraneste atunci cand este ascunsa". Toata lumea ascunde rusinea, greu vorbim despre ea, chiar si in terapie. Toti ne rusinam, chiar si noi psihologii. Rusine este si ceea ce am simtit eu cand am constatat ca fisei mele cu emotii ii lipsea ceva esential. "Ce fel de terapeut sunt eu de nu mi-am dat seama pana acum?"
Si vreau sa va mai spun cateva lucruri despre rusine pe care le-am constientizat, le-am aflat, le-am descoperit si re-descoperit azi la conferinta:
Rusinea este o emotie devastatoare pentru copii. Rusinea / umilirea le afecteaza profund dezvoltarea. Copilul care este rusinat des ajunge sa creada despre sine ca nu merita sa fie iubit, ca trebuie sa se ascunda de ceilalti, sa nu se apropie prea mult ca ei sa vada cat e de lipsit de valoare si ce putin merita in viata asta. Asa ca va rog mult: nu mai puneti copiii in situatii in care sa simta rusine, nu le dati "epitete" urate, nu ii certati in public, nu ii comparati cu altii "mai buni" ca ei... Ii torturati pur si simplu, desi ii iubiti. Rusinea / umilirea sunt armele tortionarilor.
Atunci cand simtim des rusine si credem despre noi ca nu meritam sa fim iubiti daca ceilalti vad cine suntem cu adevarat apelam la 3 strategii, la 3 arme ca sa ne "aparam": (1) Evitarea - evit situatiile in care s-ar putea sa gresesc, evit sa ma aporpiu prea mult de oameni, desi tanjesc dupa apropierea si afectiunea lor. De ce? Pentru ca daca ceilalti vad ca eu gresesc, ma vad cat de "urata" sunt, ma vor respinge...si nu as putea suporta asta; (2) le fac celorlati pe plac mereu, renunt la ceea ce eu vreau, la ceea ce cred ca sa fiu acceptat si apreciat de ei; (3) sunt agresiva atunci cand primesc critica si feedback negativ pentru ca a accepta acea critica inseamna ca dezvalui ca nu sunt perfecta, deci nu merit sa fiu iubita si apreciata.
La varsta adulta, rusinea merge mana in mana cu anxietatea, depresia, problemele de comportament inclusiv dependentele, tulburarile de comportament alimentar. Sunt convinsa ca asa e. Si dat fiind ca lucrurile stau asa si totusi rusinea este cenusareasa intre emotii, asta stiti ce inseamna? Ca psihologii si psihoterapeutii adesea trateaza simptomele (anxietatea, depresia, probleme de comportament) la un nivel superficial si eventual mediu si nu merge in profunzime pana la radacina problemelor. Daca aveti astfel de probleme, puneti-va intrebarea: "Oare de ce mi-e rusine la mine?"
Rusinea este mama perfectiunii :-). Din rusinea de a trebui sa fim confruntati la un moment dat cu un esec, cu ceva insuficient la noi, vrem sa fim perfecti! Nu putem si nici nu ar trebui sa fim perfecti.
Este greu, dificil drumul vindecarii de rusine. Dar merita! Castigati atat de mult daca va eliberati de rusine. Rusinea, cum spunea Otilia Mantalers, e ca un sac greu pe care il cari dupa tine. Si nu e usor nici sa il cari dupa tine, dar nici sa il lasi jos si sa lasi sa iasa din el tot ceea ce ai ascuns acolo... Dar merita!
Va incurajez sa participati la conferinta lui Gaspar si Otilia daca aveti ocazia, vor duce aceasta conferinta in mai multe orase, urmariti-i. Poate fi un punct de cotitura in viata voastra. Dar dincolo de inspiratia de moment dupa o astfel de conferinta (inspiratie care m-a atins si pe mine dupa cum vedeti) important va fi sa aveti sprijinul cuiva in viata de zi cu zi, o buna bucata de vreme. Ca sa va ajute si sa va sustina sa va eliberati de rusine. Cereti sprijinul celor din jur si ajutorul unui specialist. Treceti peste prima rusine, aceea de a spune "am probleme si am nevoie de ajutorul cuiva sa ma repar". Eu voi fi aici (si alaturi de mine veti gasi multi alti colegi, in multe alte locuri din tara) pentru cei care doresc sa se elibereze de rusine.
Va tin pumnii in lupta voastra de eliberare de sub "jugul" rusinii.