Adela Moldovan - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist
Timp încotro fugi?
Cu toÅ£ii avem un anumit ritm de viaţă ÅŸi niÅŸte constrângeri de timp în care încercăm să ne ducem existenţă, să ne îndeplinim sarcinile, să ne trăim emoÅ£iile, să savurăm relaÅ£ii ÅŸi să ne îndeplinim vise. Oricât de măreÅ£e sau modeste sunt visele ÅŸi obiectivele noastre ele sunt inevitabil aduse cu picioarele de pământ între niÅŸte 
constrângeri de timp.
Eu adesea urăsc ceasul ÅŸi constrângerile de timp în care se defăşoară viaÅ£a mea. În ÅŸcoala generală ÅŸi liceu uram trezirea de dimineaÅ£a. Îmi plăcea ÅŸcoala, dar după ora 10 încolo. La facultate am descoperit „raiul” educaÅ£iei: să mergi la ÅŸcoală, dar nu la prima oră. Să mă pot trezi încet, să savurez o cafea în pijama ÅŸi un halat. Să iau micul dejun în tihnă, să fac un duÅŸ, să mă aranjez ÅŸi apoi să plec liniÅŸtită. Era de vis. Apoi putem munci cu drag ÅŸi spor o zi întreagă. Åži mi-am spus atunci că scopul meu în plan profesional este să nu am oră fixă ÅŸi să nu lucrez mai repede de ora 10.
Plan care a funcÅ£ionat foarte bine mai mulÅ£i ani. Până...(da, aÅ£i ghicit) am devenit mamă ÅŸi mi-au ajuns copiii la ÅŸcoală ÅŸi grădiniţă. Parcă m-am întors la nemulÅ£umirile ÅŸi frustările din liceu. Parcă nu am timp să trăiesc sub tirania ceasului.
Tiranie care începe cu o zi înainte de ziua de ÅŸcoală. Deja e o presiune cum ne organizăm ziua că trebuie să ne culcăm „la timp”. Apoi vine dimineaÅ£a. Oh dimineÅ£ile de ÅŸcoală... trezeÅŸte-te tu, mamă, pregăteÅŸte-te, apoi trezeÅŸte doi copii care dorm ca doi îngeraÅŸi, stai cu gura pe ei să se îmbrace, să ia micul dejun, ajungi cu ei în maÅŸină „la timp”. Navighează prin jungla traficului urban ca să ajungi la ÅŸcoală „la timp”.
Apoi mergi la muncă (unde lucrez cu programări ÅŸi încerc să încep ÅŸi să termin la timp). Apoi fugi la ÅŸcoală sau acasă dacă a luat altcineva din familie copiii. Unde în timpul rămas trebuie să te joci, să conectezi cu copiii, să mai faci câte ceva prin casă, să mai răspunzi la telefon unui prieten, să verifici programările de a doua zi, să conectezi ÅŸi cu soÅ£ul. Celelalte nevoi de bază (mâncare, duÅŸ, 3 minute de liniÅŸte) nici nu mai vorbim. Åži desigur să le dai copiilor de cină „la timp” astfel încât să ne culcăm „ la timp” pentru ca a doua zi dimineaÅ£a să ne putem trezi „la timp” ca să o luăm de la capăt. LA TIMP, LA TIMP, LA TIMP. Åži din când în când simt că îmi vine să puÅŸc: m-am săturat de timp! NU mai vreau să fac nimic la timp! Urăsc timpul ÅŸi nu înÅ£eleg unde aleargă ÅŸi ce are cu mine!
Vreau să mă joc cu fetele în tihnă, vreau să stau în braÅ£ele soÅ£ului meu în tihnă, vreau să nu mai stau cu ochii pe ceas ÅŸi să îmi cântăresc toate comportamentele ÅŸi vorbele ca să mă încadrez în timp. M-am săturat să fugă timpul de mine ÅŸi eu după el.
Dar apoi mă calmez pentru că ÅŸtiu că nu se poate. Åži îmi dau seamă că dacă nu aÅŸ fi cu ochii pe ceas nu aÅŸ face nici pe-aproape atât de multe lucrui pe cât fac. Åži deÅŸi în teorie de multe ori „less is more”, ÅŸtiu că aÅŸ fi nemulÅ£umită că nu fac mai mult. Chiar dacă uneori îmi vine să fug din propria mea viaţă atât de atent programată.
Ce putem face aÅŸadar, noi cei aflaÅ£i în luptă cu timpul ÅŸi dorindu-ne să le facem pe toate?
Să luăm câte o pauză. Să ne creeam momente, zile, experienÅ£e „fără limită de timp”. O zi din weekend fără programări. O vacanţă fără orar de trezire la ora X, la plajă la ora Z, prânz, mic dejun... Altfel de vacanÅ£e decât cele în care parcă te simÅ£i ca în tabără cu ceasul ameninţător ticâind acolo. Momente în care să uităm de ceas, să ne ghidăm doar după corpul nostru: să mâncăm atunci când simÅ£im foame, să dormim atunci când ne e somn, să stăm într-un loc atât timp cât ne simÅ£im bine. Să ne redescoperim „ceasul” natural, biologic. Cel care e mai blând, care nu ticăie ÅŸi nu are alarme. Åži să mai uităm de obsesia de a fi undeva sau a face ceva „la timp”. Pe mine astfel zile mă ajută să mă re-echilibrez ÅŸi apoi să iau de la capăt ... lupta cu timpul.
Photo:
