Raluca Anton - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist

Fericirea nu depinde de ceea ce îți dă viața, ci de cum primești tu ceea ce ea îți dă!

Cred sincer că a fi fericit e o abilitate. Viața nu e rea sau bună, viața e colecție de experiențe. 

GĂSEȘTE-ȚI ECHILIBRUL!

Când viața este un șir de schimbări, echilibrul este mereu dificil de găsit. Relațiile noastre, viața emoțională, profesia, aspirațiile, locul nostru în comunitate și multe altele pot conta în ”ecuația” echilibrului personal. 

De ce eu? 

Pentru că știu, cred, vreau și pot să te ajut să aduci schimbarea în viața ta și să îți găsești echilibrul în relațiile tale! 

Ce traumatizeaza copilul in timpul unui act medical?

07.10.2015, scris de: Adela Moldovan

Poza 1Procedurile medicale pot fi dureroase, neplacute, dar ele nu sunt traumatizante in sine. Trauma este rezultatul interpretarii cognitive a unei situatii. Trauma poate fi acuta sau cronica, ea constand in reactii emotionale exagerate si intr-o afectare a activitatii de zi cu zi ca urmare a emotiilor puternice resimtite si a incapacitatii de a depasi trauma. 

Copiii pot fi traumatizati chiar si de un simplu vaccin si pot suporta cu succes fara a fi traumatizati proceduri dureroase si dificile precum punctiile lombare. Procedura in sine nu va traumatiza niciodata ci intregul context in care ea are loc, reactiile emotionale ale copilului depinzand de caracteristicile sale persoanel si de adultii aflati in jurul sau in timpul procedurii. 

Cel mai mare potential traumatizant il are separarea copilului de mama, de persoana in care are incredere si alaturi de care se simte in siguranta. Copiii "sufera" in mod normal si perfect in acord cu stadiile dezvoltarii lor de o anumita anxietate de separare care este mai intensa la unele varste si mai putin intensa la altele. Emotia puternica de anxietate pe care copilul o resimte intr-un mediu strain, alaturi de persoane straine il impiedica sa rationeze. Explicatiile personalului medical, incercarile lor de a-l linisti se lovesc de un zid, pentru ca creierul, inundat de anxietatea puternica nu mai poate procesa stimuli verbali. Rezultatul? Un copil isteric, crizat, care se zbate si trebuie tinut cu forta chiar inainte de a i se face ceva. Acelasi copil, daca este tinut in brate sau de mana de catre persoana de atasament (mama, tata, bunica) este mai calm, desi ii este frica. Adultul de langa el il poate ajuta sa ramana linistit si sa faca distragere. Tehnica distragerii este bine documentata in cercetarea stiintifica pediatrica. Prin distragere (copilului i se atrage atentia cu altceva pentru a nu mai fi preocupat de procedura medicala) se poate evita imobilizarea copiilor si aplicarea fortata a tratamentelor. Standardele de practica pediatrica recomada evitarea folosirii imobilizarii si luarea de masuri ca tratamentele medicale sa poate fi aplicate fara imobilizarea copiilor, obtinand cooperarea acestora. Mai multe despre asta puteti citi aici si puteti observa ca una dintre strategiile pentru a obtine cooperarea copilului si a evita aplicarea cu forta a procedurii este prezenta parintelui. 

In petitia lansata nu e vorba despre procedurile medicale in sine si ceea ce fac medicii si asistentele, ei isi fac foarte bine treaba din acest punct de vedere. Rolul nostru ca parinti in sala de tratament langa copilul nostru nu va fi sa urmarim medicul si asistenta si daca fac bine ceea ce fac, ar fi absurd. Ei sunt profesionistii la care venim tocmai pentru ca noi nu stim ce trebuie facut sau nu putem. Rolul nostru ca parinti alaturi de copil nu va fi sa punem intrebari si sa agasam personalul medical in timpul procedurilor medicale delicate. Ci sa fim alaturi de copilul nostru, sa ii povestim ceva, sa ii distragem atentia cu ceva interesant si placut, astfel incat medicii si asistentele sa isi faca treaba, procedurile si tratamentele sa fie corect si rapid aplicate, iar copilul sa se simta in siguranta si emotiile sale sa fie in niste limite de normalitate. Cu siguranta nu se va putea elimina plansul si emotiile de frica ale copiilor din timpul unor proceduri medicale, dar una este sa planga si alta sa fie isteric, una este sa ii fie frica si sa stie ca mama e acolo sa il ajute si alta este sa simta anxietate si sa se teama ca a fost abandonat de mama acolo si sa nu stie cand si daca mama se va intoarce. Dorim sa fi alaturi de copiii nostri cand le e greu, sa nu fim fortati sa ii parasim in baza unui regulament intern stabilit de nu stim cine in baza a nu stim ce. 

De acord ca unii parinti sunt panicati, ca unii se pierd cu firea. Ca unii sunt speriati si devin agresivi si nesimtiti si in disperarea lor de a-si ajuta copilul agreseaza verbal personalul medical. De acord ca acesti parinti sa fie scosi afara. De acord ca un copil cu o mama anxioasa s-ar putea speria de panica de pe fata mamei inainte de a vedea acul. Dar poate acest copil ar dori sa aiba alaturi un alt adult din familie. Sau poate un copil se simte confortabil singur alaturi de personalul medical. Dar haideti sa nu impunem tuturor parintilor sa isi lase copiii singuri pentru ca unii nu se descurca si unii sunt agresivi. Haideti sa nu impunem unui copil care urla si se prinde cu dintii si degetele de bluza parintelui sa ramana singur pentru ca unii se descurca. Haideti sa nu riscam sa traumatizam unii copiii pentru ca altii au trecut prin asa ceva si nu s-au traumatizat. Haideti sa elaboram un protocol real, bazat pe dovezi stiintifice, haideti sa educam parintii asupra conduitei corecte cand sunt la medic cu copilul, astfel incat prezenta parintelui langa copil sa fie un beneficiu atata pentru copil, cat si pentru cadrele medicale. 

 

photo: http://www.todaysparent.com/wp-content/uploads/2012/01/baby-crying-separation-anxiety.oct11.istock_1.jpg 

Proiecte

ce spun eu si ce auzi tu 2

Noutati

01 Octombrie, 2021

Frica de vaccin

08 Martie, 2018

La multi ani femeie

03 Februarie, 2018

Timp încotro fugi?