Raluca Anton - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist

De ce eu? 

Pentru ca stiu, cred, vreau si pot sa te ajut sa aduci schimbarea in viata ta si sa iti gasesti echilibrul! 

Fericirea nu depinde de ceea ce iti da viata, ci de cum primesti tu ceea ce ea iti da!

Cred sincer ca a fi fericit e o abilitate. Viata nu e rea sau buna, viata e viata pur si simplu. 

GASESTE-TI ECHILIBRUL!

Starea de echilibru in cat mai multe domenii este ceea ce ne permite sa fim linistiti, multumiti, fericiti cu viata noastra!

Timp încotro fugi?

03.02.2018, scris de: Adela Moldovan

Cu toţii avem un anumit ritm de viaţă şi nişte constrângeri de timp în care încercăm să ne ducem existenţă, să ne îndeplinim sarcinile, să ne trăim emoţiile, să savurăm relaţii şi să ne îndeplinim vise. Oricât de măreţe sau modeste sunt visele şi obiectivele noastre ele sunt inevitabil aduse cu picioarele de pământ între nişte Poza 1constrângeri de timp.

Eu adesea urăsc ceasul şi constrângerile de timp în care se defăşoară viaţa mea. În şcoala generală şi liceu uram trezirea de dimineaţa. Îmi plăcea şcoala, dar după ora 10 încolo. La facultate am descoperit „raiul” educaţiei: să mergi la şcoală, dar nu la prima oră. Să mă pot trezi încet, să savurez o cafea în pijama şi un halat. Să iau micul dejun în tihnă, să fac un duş, să mă aranjez şi apoi să plec liniştită. Era de vis. Apoi putem munci cu drag şi spor o zi întreagă. Şi mi-am spus atunci că scopul meu în plan profesional este să nu am oră fixă şi să nu lucrez mai repede de ora 10.

Plan care a funcţionat foarte bine mai mulţi ani. Până...(da, aţi ghicit) am devenit mamă şi mi-au ajuns copiii la şcoală şi grădiniţă. Parcă m-am întors la nemulţumirile şi frustările din liceu. Parcă nu am timp să trăiesc sub tirania ceasului.

Tiranie care începe cu o zi înainte de ziua de şcoală. Deja e o presiune cum ne organizăm ziua că trebuie să ne culcăm „la timp”. Apoi vine dimineaţa. Oh dimineţile de şcoală... trezeşte-te tu, mamă, pregăteşte-te, apoi trezeşte doi copii care dorm ca doi îngeraşi, stai cu gura pe ei să se îmbrace, să ia micul dejun, ajungi cu ei în maşină „la timp”. Navighează prin jungla traficului urban ca să ajungi la şcoală „la timp”.

Apoi mergi la muncă (unde lucrez cu programări şi încerc să încep şi să termin la timp). Apoi fugi la şcoală sau acasă dacă a luat altcineva din familie copiii. Unde în timpul rămas trebuie să te joci, să conectezi cu copiii, să mai faci câte ceva prin casă, să mai răspunzi la telefon unui prieten, să verifici programările de a doua zi, să conectezi şi cu soţul. Celelalte nevoi de bază (mâncare, duş, 3 minute de linişte) nici nu mai vorbim. Şi desigur să le dai copiilor de cină „la timp” astfel încât să ne culcăm „ la timp” pentru ca a doua zi dimineaţa să ne putem trezi „la timp” ca să o luăm de la capăt. LA TIMP, LA TIMP, LA TIMP.  Şi din când în când simt că îmi vine să puşc: m-am săturat de timp! NU mai vreau să fac nimic la timp! Urăsc timpul şi nu înţeleg unde aleargă şi ce are cu mine!

Vreau să mă joc cu fetele în tihnă, vreau să stau în braţele soţului meu în tihnă, vreau să nu mai stau cu ochii pe ceas şi să îmi cântăresc toate comportamentele şi vorbele ca să mă încadrez în timp. M-am săturat să fugă timpul de mine şi eu după el.

 Dar apoi mă calmez pentru că ştiu că nu se poate. Şi îmi dau seamă că dacă nu aş fi cu ochii pe ceas nu aş face nici pe-aproape atât de multe lucrui pe cât fac. Şi deşi în teorie de multe ori „less is more”, ştiu că aş fi nemulţumită că nu fac mai mult. Chiar dacă uneori îmi vine să fug din propria mea viaţă atât de atent programată.

 Ce putem face aşadar, noi cei aflaţi în luptă cu timpul şi dorindu-ne să le facem pe toate?

Să luăm câte o pauză. Să ne creeam momente, zile, experienţe „fără limită de timp”. O zi din weekend fără programări. O vacanţă fără orar de trezire la ora X, la plajă la ora Z, prânz, mic dejun... Altfel de vacanţe decât cele în care parcă te simţi ca în tabără cu ceasul ameninţător ticâind acolo. Momente în care să uităm de ceas, să ne ghidăm doar după corpul nostru: să mâncăm atunci când simţim foame, să dormim atunci când ne e somn, să stăm într-un loc atât timp cât ne simţim bine. Să ne redescoperim „ceasul” natural, biologic. Cel care e mai blând, care nu ticăie şi nu are alarme. Şi să mai uităm de obsesia de a fi undeva sau a face ceva „la timp”. Pe mine astfel zile mă ajută să mă re-echilibrez şi apoi să iau de la capăt ... lupta cu timpul.

Poza 2

 

Photo:

https://previews.123rf.com/images/denis0909/denis09091504/denis0909150400005/39056825-illustration-de-l-horloge-col%C3%A8re-course.jpg

http://www.azquotes.com/image-quotes/Quotation-John-Lennon-Time-you-enjoy-wasting-was-not-wasted-17-25-41.jpg

ce spun eu si ce auzi tu 2

Noutati

08 Martie, 2018

La multi ani femeie

03 Februarie, 2018

Timp încotro fugi?

26 Iunie, 2017

Mama m-a invatat primii pasi ai iubirii

Parteneri