Raluca Anton - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist

De ce eu? 

Pentru ca stiu, cred, vreau si pot sa te ajut sa aduci schimbarea in viata ta si sa iti gasesti echilibrul! 

Fericirea nu depinde de ceea ce iti da viata, ci de cum primesti tu ceea ce ea iti da!

Cred sincer ca a fi fericit e o abilitate. Viata nu e rea sau buna, viata e viata pur si simplu. 

GASESTE-TI ECHILIBRUL!

Starea de echilibru in cat mai multe domenii este ceea ce ne permite sa fim linistiti, multumiti, fericiti cu viata noastra!

Povestea somnului sau cum am descoperit co-sleeping.

09.06.2015, scris de: Adela Moldovan

Poza 2Somnul este probabil domeniul cu cele mai multe idei gresite din tot ceea ce inseamna cresterea copilului si recomandarile (atat sfaturile celor din generatiile anterioare cat si recomandarile specialistilor abunda, in general, in idei gresite, nesustinute stiintific sau empiric). Experienta mea de mama m-a influentat in mod semnificativ in ceea ce priveste somnul, interesul meu ca specialist pentru somn, cercetarea si lecturarea a multor materiale despre somnul copiilor (dar si al adultilor). Rolul de mama a fost o adevarata revolutie pentru tot ceea ce stiam despre somn inainte de a deveni mama si m-a determinat sa citesc foarte multe despre somn si sa caut informatii validate stiintific, nu doar carti si pareri ale specialistilor.  Asa am si ajuns sa tin un workshop despre somn (despre asta puteti citit aici). 

Iata-ma asadar gravida cu primul meu copil, citind si studiind materiale despre ingrijirea copilului. Recomandarile privind somnul erau in general cam asa: copilul trebuie sa aiba camera lui, patutul lui, cum "il inveti, asa va fi", "daca il lasi sa doarma cu tine, nu mai doarme singur pana cand e mare" si etc. Ceea ce invatasem in facultate despre somnul copiilor era congruent: copilul trebuie sa invete sa doarma singur, e o abilitate pe care nu o are, trebuie sa isi depaseasca anxietatea de separare si alte frici, sunt etape si etape, dar trebuie obisnuit de la inceput sa doarma singur. Timp in care mama imi spunea cum eu am dormit in pat cu ea si tata, cu cat drag ma priveau cum dorm intre ei, cum uneori ma puneau in patut si ma dadeam jos si ma urcam in patul lor. Si, surpinzator! cum la un moment dat m-am decis eu ca vreau camera mea si "i-am scos pe ei afara" din camera practic, undeva in jurul varstei de 5 ani. Asta era complet contrar cu tot ceea ce citisem si cu alte povesti de groaza cu copii care dorm cu parintii pana termina liceul. 

Iar apoi a venit Mara. In prima noapte din maternitate am dormit cu ea in brate. Nu as fi putut sa fac altfel. A fost ceva extraordinar cand am nascut, nu suportam ca Mara sa fie departe de mine. Nu o suportam in brate la nimeni. Aveam o necesitate urgenta, irationala, departe de vreo decizie logica si rationala in acest sens de a o avea in bratele mele. Singurul om in bratele caruia suportam sa o vad (si asta doar cand nu plangea) era tatal ei. In rest, rezistam 1-2 minute dupa care o voiam inapoi. Doua luni am dormit aproape una de cealalta, in acelasi pat, avand in mintea mea motivatia ca Mara voma in primele saptamani si trebuia sa o "tin sub supraveghere" si citisem undeva, intr-o singura carte, ca primele 2 luni se recomanda totusi copilul sa fie in aceeasi camera cu parintii (si am tinut tare bine minte asta). Cred ca de fapt doar incercam sa justific ceea ce simteam instinctiv (ca trebuie sa fie aproape de mine) si ceea ce invatasem (ca un copil trebuie sa doarma in camera sa si patul sau). 

In jur de 3 luni, am inceput sa o adorm in brate si sa o pun sa doarma in patut. O singura data am incercat sa o las sa adorma singura in patut. A plans si eu strangeam din dinti sa nu merg la ea (na, asa spun majoritatea cartilor, nu?).  Surpriza a venit de la tati, care nu a suportat el sa o auda plangand si a mers la ea, a luat-o in brate. Ne-am lamurit atunci amandoi ca nu putem face asta - nu putem lasa copilul sa planga. Si daca va fi sa adoarma cu noi pana cand se marita. Asa s-a terminat cu invatarea adormitului. 

Dar de dormit in patut, dormea totusi in reprize de 3-5 ore, dupa ce adormea la mine in brate. Asa ca de la 3 luni la 9 luni, o adomeam si o puneam in patut, iar cand se trezea mergeam la ea, o alaptam, adormea rapid la loc si eu mergeam inapoi in dormitorul nostru, al adultilor. Sigur ca perioadele in care i-au iesit dintii, momentele cand a fost racita a dormit cu noi si pe mine la propriu (dormea pe burta pe mine). Insa la 10 luni, cand a inceput sa se ridice in picioare, sa se tina de patut, sa se pregateasca de mers practic, nu mai adormea rapid. Incercam sa o readorm pe canapeaua din camera, o canapea teribil de incomoda, de o singura persoana. Unde sigur ca de cele mai multe ori dormeam amandoua cate 2-3 ore. Intr-o dimineata, cand m-a gasit al meu sot dormind chircita pe canapea langa Mara, m-a intrebat de ce ma chinui si nu mergem amandoua in patul mare din dormitor.

Si m-am intrebat si eu: chiar asa? de ce ma chinui? Ce fac eu aici de fapt? Ce incerc sa demonstrez si cui? Ca sunt eu mare psiholog, terapeut cognitiv-comportamentalist si imi invat eu copilul sa doarma? Sau ce? Nu trebuie sa demonstrez si sa justific nimica nimanui, e copilul meu si eu decid cum vreau sa o cresc, inclusiv in ceea ce priveste somnul. Am simtit inca de cand s-a nascut ca o vreau langa mine. Am dormit cu ea pe mine si m-am odihnit mai bine decat in noptile in care faceam ture la patut, uneori si fara ca ea sa fie treaza. Ma trezeam eu, desi ea dormea, si mergeam sa vad daca e bine. De ce sa fac toate astea? 


Poza 1Din acea dimineata Mara a dormit cu noi, noapte de noapte, si patutul a devenit o vreme element de decor :-). Si nu, nu a fost stresant. Nu, nu ne simtim exasperati de prezenta ei in dormitor. Si da, a crescut si mai doarme si singura in camera ei, dar ne lipseste. Si nu, relatia noastra nu are de suferit. Si intre timp, am ajuns sa dormim 4 intr-un pat, dupa venirea pe lume a Antoniei, dar despre asta in alt articol. 

In aceasta situatie a fost specialistii 0 - instinctul 1, cartile au gresit, mama a avut dreptate. Asta si pentru ca specilistii nu se bazau pe informatie validata stiintific, cum aveam sa aflu ulterior, dupa ce am citit mai mult. Din pacate sunt multe carti publicate de "specialisti" care au recomandari nesustinute stiintific si poate fi foarte greu uneori pentru parinti sa discearna intre sursele de informatie si sa decidda cum sa procedeze si de care specialisti sa asculte.

 Sa dormi langa copilul tau e unul dintre cele mai grozave lucruri si "dormi cu ea ca asa repede creste si o sa-ti fie dor sa o simti langa tine". Da, mama, exact asa e! 

 

 

photos:

 http://cdn2.mommyish.com/wp-content/uploads/2012/01/z-co-2.jpg 

http://cdn-ugc.cafemom.com/gen/constrain/500/500/80/2014/09/03/12/7h/r8/po414dyycc.jpg 

 

Parteneri