Raluca Anton - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist

De ce eu? 

Pentru ca stiu, cred, vreau si pot sa te ajut sa aduci schimbarea in viata ta si sa iti gasesti echilibrul! 

Fericirea nu depinde de ceea ce iti da viata, ci de cum primesti tu ceea ce ea iti da!

Cred sincer ca a fi fericit e o abilitate. Viata nu e rea sau buna, viata e viata pur si simplu. 

GASESTE-TI ECHILIBRUL!

Starea de echilibru in cat mai multe domenii este ceea ce ne permite sa fim linistiti, multumiti, fericiti cu viata noastra!

Patru in dormitor: cotropirea completa

14.06.2017, scris de: Adela Moldovan

Nu credeam că va trece atât de mult timp până să scriu acest articol, dar iată-l. Într-un articol mult prea vechi Poza 1deja, am scris despre povestea somnului si cum am descoperit noi co-sleeping-ul cumva contrar principiilor dinainte de naştere. Si pentru că dormeam atât de bine în trei şi pentru că dormitul împreună cu copilul nu omoară viaţa sexuală (sic!) iată-mă în 2014 gravidă pe punctul de a naşte, cu un copil de 3 ani jumate ce dormea tare bine, proaspăt mutaţi în casă nouă. Ce să facem, cum dormim de-acum încolo?

Din nou, ca un elev cuminte şi student silitor, mă apuc de citit. Şi citesc eu despre cât de periculos e să dormi cu un bebeluş şi un copil mai mare. Adică, articolele specialiştilor erau cum mai erau la dormitul împreună cu un copil, era relativ periculos şi trebuia să te asiguri că salteaua e ok, ca perna nu e prea mare ş.a.m.d., dar să dormi cu un bebe şi un copil mare era inconştienţă pură, nebunie curată. Căci copiii de 2-3 ani sunt cei mai periculoşi, cu stilul lor „kick-box” de a dormi şi somnul lor profund se pot urca peste bebeluş şi...nici să nu ne gândim la ce se poate întâmpla. Norocul meu şi al întregii familii că am găsit cu greu şi articole care spuneau că da, nu e o idee aşa bună să culci un bebeluş lângă un toddler (voinicul de 2-3 ani) dar că dacă doarme părintele între copii e sigur. Şi că asta poate ajuta mult acceptarea bebeluşului de către copilul mai mare, care, acceptat fiind şi el în dormitor şi fără să i se impună procedura de „expulzare” în camera sa, singur, pe motiv că e mare...parcă mai cu drag îşi acceptă fratele sau sora. Sigură pe mine că aud în somn şi dacă sughită Mara, gata, mi-am facut planul: punem înapoi pătuţul (la care renunţasem de la mutare şi acum dormeam toţi 3 în patul mare), cu salteaua la acelaşi nivel cu patul mare, în perfectă prelungire a patului matrimonial. Bun, obţin acordul Marei de cedare a proprietăţii sale bebeluşului şi pregătim totul.

Eh ştiţi vorba aia cu socoteala de acasă şi cea din târg? Se naşte Antonia care în primele zile are 3 stări: urlă, suge şi doarme pe burtă pe mine. Altă variantă nu aveam. Un cm dacă o îndepărtam de mine suna sirena. Şi vaaai cum mai suna! Aşa că dorm eu şase săptămâni cu Antonia pe mine, pe burta şi Mara lângă mine. Într-o dimineaţă o găsesc pe Mara deasupra lui taică-so, cu capul pe noptieră. Într-una îmi găsesc soţul chircit în jumătatea inferioară a treimii lui de pat cu Mara perpendicular pe el. Şi într-o dimineaţă o găsesc pe Mara în patuţ, dormind bine, soţul desfăşurat pe o suprafaţă rezonabilă a patului. Bun: aşadar ne refacem planul: Mara doarme în patuţ că are ea nevoie să fie aproape de noi, dar are nevoie şi de spaţiul ei şi Antonia oricum la mai mult de un centimetru de mine nu se poate îndepărta.

Aşa că iată-ne cu dormitorul matrimonial cotropit complet: una bucată soţ, una bucată soţie cu un bebeluş pe burtă şi una bucată copil în pătuţ. Tot dormitorul e un spaţiu imens de dormit, tot un cearşaf şi o pernă. Complet cotropiţi, fără şanse să scăpăm prea curând, cu dureri de spate de la poziţii de somn de care nu ştiam că suntem capabili. Colac peste pupază, după ce trec 6 săptămâni şi pot şi eu să dorm şi pe o parte şi să las copilul pe saltea (dar să rămân aproape) începe Antonia să se trezească din 45 în 45 de minute. Chiar când plânge, Mara doarme nu se trezeşte, de soţ nu mai zic. Trec aşa 8 luni, 8 luni în care nu am găsit-o pe Mara peste Antonia, dar mă trezesc într-o noapte dubios de „ne-înghesuită” ca să o găsesc pe Antonia în pătuţ călare peste Mara. „Aha! Aşa ne vom elibera dormitorul la momentul potrivit.” mi-am zis chiar de pe atunci.

A fost uşor? Nuuu. A fost simplu? Nuuuu. Ne-am rupt spatele? Daaaa. Ne-a fost dor să dăm unul de altul în pat în somn? Daaaa. A meritat? DAAAA. Pentru ca am ajuns şi să ne eliberăm dormitorul (detalii in curând, sper), contrat profeţiilor apocaliptice a celor din jur că vom ajunge sa dormim şi cu ginerii într-un singur dormito. Am ajuns şi să ne fie dor puţin unul de celălalt (sentiment foarte sănătos pentru o relaţie de durată).  Şi mai presus de toate am reuşit şi să construim o relaţie minunată între fetele noastre. Şi da, cred că inclusiv somnul şi acceptarea necondiţionată, fără limite a Marei lângă noi şi surioara ei,  a ajutat mult la legătura care s-a format între ele.  

Ce am vrut să spun cu povestea asta? Nicidecum nu vreau să vă spun cum să dormiţi. Asta a funcţionat la noi, fiecare familie trebuie să îşi găsească propria reţetă şi propriul aranjament de somn. Ce vreau sa spun este să nu vă temeţi să treceţi prin anumite etape cu copiii voştri, nu vă gândiţi mereu încă dinainte de a începe ceva la cum va fi când veţi dori să opriţi. Nici nu se naşte bine copilul şi începem să ne gândim la ce să facem ca să nu ne schimbe copilul viaţa (?? şi atunci de ce facem un copil dacă nu vrem să se schimbe nimic??). Nu ajungem bine cu copilul din maternitate acasă şi deja ne gândim la cum să îl îndepărtăm de noi, să nu doarmă în camera noastră, să nu devină dependent. Daţi-vă un pic de timp vouă şi copilului. Pare el o specie extraterestră venită să vă cotropească, dar e aşa numai câţiva anişori. Şi când se va transforma într-un adolescent dornic de explorare de nu o să mai ştiţi de pe unde să-l culegeţi vă va fi tare dor de vremurile acestea de „cotropire”. Trăiţi prezentul, bucuraţi-vă de fiecare etapă, timpul trece, multe se rezolva de la sine. Nu spun să nu ne gândim la viitor, să nu ne planificăm puţin paşii, dar dacă ne gândim prea mult şi prea departe în viitor ratăm prezentul. Dacă învăţăm să ne bucurăm de prezent, să vedem partea bună chiar şi în momentele mai dificile, trăim viaţa altfel. O savurăm, nu doar bifăm etape şi trecem grăbiţi prin toate. Aşa că, bucuraţi-vă chiar şi atunci când sunteţi cotropiţi şi viaţa voastră e un haos total. Există frumuseţe şi în haos, este şi greu, dar trece. Descoperiţi ceea ce e de savurat în prezentul vostru, altfel veţi trăi cu regretul a tot ceea ce nu aţi savurat în diferite momente.

 

Poza 1

 

Photos: https://fthmb.tqn.com/U6KaVAP5aHw3uvnSfjhxxf_hBcA=/768x0/filters:no_upscale()/about/Getty_family_bed_LARGE_StephanieRausser-56781c555f9b586a9e6912e1.jpg

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/77/Barbora_Balkova_EveAdamIdealniSituaceBudemeVsichniSpat2006.jpg

Parteneri