Raluca Anton - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist

De ce eu? 

Pentru ca stiu, cred, vreau si pot sa te ajut sa aduci schimbarea in viata ta si sa iti gasesti echilibrul! 

Fericirea nu depinde de ceea ce iti da viata, ci de cum primesti tu ceea ce ea iti da!

Cred sincer ca a fi fericit e o abilitate. Viata nu e rea sau buna, viata e viata pur si simplu. 

GASESTE-TI ECHILIBRUL!

Starea de echilibru in cat mai multe domenii este ceea ce ne permite sa fim linistiti, multumiti, fericiti cu viata noastra!

Despre parinti si copii, de vorba cu Gaspar Gyorgy

14.06.2016, scris de: Adela Moldovan

Iată şi primul interviu de pe blog. Am stat puţin de vorbă cu Gaspar Gyorgy, psiholog clinician şi psihoterapeut. Trebuie să vă spun ca îl admir mult pe Gaspar pentru curajul de a fi scris o carte despre parinti, pentru părinţi fără a fi încă părinte. A reuşit, cu curaj, sa spuna pe nume unor lucruri incomode dintr-o pozitie in care clar "gurile rele" îl pot ataca. Dar Gaspar este şi un promotor al ideii de vulnerabilitate şi asumare a vulnerabilităţii, aşa că...it makes sense. Va invit să citiţi mai jos câteva întrebari la care eu am fost curioasă cum ar răspunde. Poza 1

 

Adela: Unii parinti se tem sa incurajeze exprimarea emotionala a copiilor, gandindu-se ca asta va face din ei persoane sensibile, slabe, temere cu atata mai accentuate in cazul baietilor. Ce le-ai spune acestor parinti? 

Gaspar: Exprimarea emoțională o văd ca pe o mare dovadă de curaj și, în niciun caz nu este un indicator de slăbiciune. Acei copii care își însușesc de mici această abilitate psiho-emoțională ajungă să aibă relații sănătoase, bazate pe siguranță și încredere. Este firesc și ca unii părinți să fie speriați de această recomandare, deoarece mesajul cu care noi am crescut era diametral opus “dacă vrei să-ți fie bine, îți muști limba și înghiți în sec”, însă costurile la nivelul sănătății noastre psihice și fizice sunt uriașe. Așa se explică de ce din punct de vedere statistic avem o rată mare de oameni cu anxietate, depresii, dependențe, comportamente agresive sau tentative de suicid. Curajul de a vorbi despre sentimentele nostre, îndăzneala de a ne deschide sufletul și încrederea că cei dragi nu vor rămâne indiferenți în fața suferinței noastre, sunt toate dovezi de inteligență relațională și nu de slăbiciune.       

 

Adela: Unii parinti, prinsi in tumultul activitatilor de zi cu zi, a solicitarilor profesiei si a altor obligatii sociale petrec foarte putin timp cu proprii copii, care sunt ingrijiti de alti adulti (bunici, bona etc.). Acestia tind sa desconsidere importanta atasamentului si sa spuna ca muncesc acum pentru ca sa le fie bine tuturor mai tarziu si vor recupera mai tarziu timpul pierdut acum cu copiii lor. Crezi ca functioneaza aceasta strategie? Cat si cum poti recupera timpul din primii ani? 

Gaspar: Cred că aceasta este o mare păcăleală psihologică. Părinții care fug de copii, sunt părinții care fug de propria suferință. Ei sunt generația crescută cu cheia la gât, care au beneficiat de atenție în special atunci când încasau câte “o mamă de bătaie” sau atunci când li se ținea câte o interminabilă “predică” și care acum, inconștient, încearcă să se țină departe de o istorie personală extrem de dureroasă. În lumea psihologiei relaționale, nu mai este niciun secret faptul că nimeni nu ne oglindește rănile sufletești mai bine decât o fac copiii și partenerii noștri de viață. Partea interesantă este că fiecare dintre acești părinți au momente de “luciditate”, când conștientizează că ceva nu este înregulă, însă doar cei curajoși aleg să facă ceva cu această informație. Nu este confortabil să recunoști că ai greșit, că-ți frustrezi copilul în exact același fel în care ai fost și tu frustrat, însă cu puțină analiză personală și îndrăzneală tiparul relațional se poate schimba - și odată cu acesta se schimbă și tiparul transgenerațional. Am subliniat această realitate nu cu intenția de a-i face pe părinți să se simtă vinovați sau rușinați, ci cu dorința de-a le semnala că se poate și altfel. Că suntem sclavii trecutului până când îndrăznim să-l analizăm cu mintea de adult și să vedem ce vrem să păstrăm din zestrea parentală și la ce este mai bine să renunțăm. Cred că fiecare dintre noi putem face asta, dacă știm că un astfel de proces este posibil și realizabil.    

 

Adela: Pornind cumva tot de la discutia de mai sus, cum vezi relatia dintre calitatea timpului petrecut de copii si parinti si cantitatea acestuia? Poate calitatea sa compenseze calitatea? Cum evitam extremele? 

Gaspar: Eu nu cred în cuvintele perfecțiune și echilibru atunci când vine vorba despre relațiile interumane. Așa cum am scris și în “Copilul invizibil”, cei dragi nouă se vor bucura de relație dacă noi suntem suficient de buni, nu perfecți - dacă acceptăm că suntem oameni și prin urmare predispuși la greșeală. Cred că este extrem de frustrant și de-a dreptul inutil ca un părinte care în mod constant își neglijează copilului, când a conștientizat că greșește, să se ascundă în spatele unor mormane de jucării sau să forțeze conectarea. Este mult mai sănătos să recunoaștem că la momentul respectiv am făcut ceea ce am considerat că este cel mai bine, să încercăm să ne iertăm pentru lipsa de luciditate și mai apoi să reparăm legătura cu copilul într-o manieră asumată. Fără să urgentăm reapropierea, să ne simțim ofensați dacă acesta ne respinge sau dacă nu ne investește în secunda doi cu încredere. Copiii sunt ființe foarte inteligente și cu mecanisme solide de auto-protecție, astfel reapararea relației necesită răbdare, compasiune și multă încredere din partea adultului.

Din fericire parentajul conștient ne ajută să evităm extremele, să ieșim din automatismele relaționale și să oprim trauma, însă nu putem face asta decât într-o manieră asumată, intenționată și prin multă, multă practică.

 

Rezumând, aş zice că Gaspar ne transmite câteva lucruri extreme de preţioase: ca părinţi cel mai important lucru este să fim autentici, conştienţi de cum ne simţim în acest rol, de neajunsurile pe care acest rol ni le subliniază şi să avem curajul să ne găsim propria „reţetă” de a fi părintele copilului nostru. Reţetă pe care o circumscriem desigur unor principii sănătoase, validate ştiiinţific – principii despre care puteţi citi mai multe în cartea scrisă de Gaspar, Copilul Invizibil.

Carte pe care Gaspar o lansează vineri, 17 iunie, la Cluj. Începând cu ora 18.00 la Cinema Dacia, îl puteţi asculta pe Gaspar vorbind despre Copilul Invizibil şi parenting. Eu si Raluca Anton o sa fim acolo sa discutam putin toate lucrurile acestea si multe altele. Si puteti lua si un autograf de la Gaspar pe carte. Va asteptam! 

Parteneri