Raluca Anton - Doctor in psihologie, psihoterapeut specialist

De ce eu? 

Pentru ca stiu, cred, vreau si pot sa te ajut sa aduci schimbarea in viata ta si sa iti gasesti echilibrul! 

Fericirea nu depinde de ceea ce iti da viata, ci de cum primesti tu ceea ce ea iti da!

Cred sincer ca a fi fericit e o abilitate. Viata nu e rea sau buna, viata e viata pur si simplu. 

GASESTE-TI ECHILIBRUL!

Starea de echilibru in cat mai multe domenii este ceea ce ne permite sa fim linistiti, multumiti, fericiti cu viata noastra!

Copiii sunt suflete, nu sunt organe

06.10.2015, scris de: Adela Moldovan

           
Poza 1Vara aceasta am avut un contact mult mai apropiat decat mi-as fi dorit cu sistemul medical, mai precis cel pediatric. Acest contact strans mi-a permis in primul rand sa vad si cateva parti bune ale sistemului – oameni care, desi in mod evident si fara sa fii specialist in domeniu sunt supraincarcati de munca si numarul prea mare de pacienti, practica inca medicina si asistenta medicala. Medici si asistente dedicate, preocupate de sanatatea copiilor, incercand sa faca tot ce pot pentru a aduce la liman un mic corp suferind de ceva afectiune. Spun corp, pentru ca, din pacate, asta este partea mai putin placuta pe care am vazut-o. Cei mai multi dintre specialistii din ingrijirea pediatrica vad doar atat: corpul. Pentru care fac orice, dau maxim, se lupta cu oboseala proprie, neajunsurile de materiale si medicamente, lipsa de educatie medicala a apartinatorilor s.a.m.d. Multi dintre acesti profesionisti fac cu o precizie si migala demna de plecaciuni niste operatiuni medicale pe niste corpuri mici si extrem de mici. Insa uneori par sa uite, sau sa nu tina cont de faptul ca, dincolo de acel corp, este un suflet. Un suflet de copil care simte teama, frica, panica in timpul acestor operatiuni. Si ca, dupa ce virusii si bateriile vor fi invinse, dupa ce organul afectat se va repara ramane frica. Emotiile pe care acel copil le-a resimtit in timpul bolii si tratamentului medical raman...si lasa urme.

            Am aflat cu stupoare de la anumite persoane din sistemul medical de urgenta si de la multe, multe mame ca “protocolul” in spitalele de pediatrie din Cluj (dar si in alte orase) este de a interzice prezenta parintilor in timpul unor proceduri medicale precum recoltarea de sange sau montarea unei branule. “Parintii nu pot fi prezenti in timpul desfasurarii procedurilor medicale” aud foarte multi parinti atunci cand trec pe la urgente cu un copil febril sau deshidratat. Am trecut si eu pe-acolo si am intrebat de ce. NU mi s-a dat un motiv. Am explicat eu ca la copiii mici anxietatea de separare care se creeaza cand sunt luati, bolnavi si morocanosi fiind, din bratele parintelui de persoane necunsocute poate fi traumatizanta si poate reprezenta un osbtacol in calea tratamentului. Un copil panicat e ca un leu in cusca, va face orice sa scape din mainile „atacatorilor”, neavand capacitatea cognitiva de a intelege ca desi aceste persoane necunoscute il tin imobilizat si ii produc o durere, ii vor binele. Pare paradoxal, nu sunteti de acord? La aceste explicatii am primit amenintarea ca atunci nu i se va face nimic copilului si sa semnez ca nu accept tratamentul. Am spus ok, semnez, aratati-mi unde, dar eu copilul din brate nu il las. In mod interesant, s-a putut totusi sa fiu prezenta, fara explicatii suplimentare. Dar copilul meu era stabil, eu sunt o persoana care nu ma intimidez usor in fata unei persoane cu autoritate. Am inceput sa ma intreb in zilele care au urmat cate mame, cu un copil instabil, mult mai bolnav decat a fost al meu sau mame care se simt amenintate si intimidate de un halat alb sunt nevoite, cu inima franta, sa iasa minute in sir din sala de tratamente si sa auda, de la usa, tipetele absolut infioratoare ale copilului disperat si panicat?

            Asa ca am inceput sa intreb, in stanga si in dreapta si am aflat povesti emotionate ale unor mame care au suferit emotional crunt in contexte similare, ale unor bebelusi si copii mici traumatizati dupa astfel de experiente. Nu stiu daca acest protocol este unul oficial, semnat si stampilat sau doar o cutuma organizationala, mai de demult si inca nedepasita. M-am decis insa sa pornesc o mica revolutie. Asa cum duc propria mea mica revolutie alimentara si fac cat pot pentru ca nu as suporta sa nu fac nimic, la fel pornesc si acum. In revolutia alimentara m-am alaturat unui grup mare de revolutionari - Jamie Oliver’s Food Revolution. Sper sa gasesc si acum alti revolutionari care sa mi se alature in revolutia mea. Ce revolutie? Aceea de a ajuta cadrele dar si parintii sa inteleaga un lucru esential: copiii au minte, au psihic, au suflet, nu doar corp. Si orice se intampla in corpul lor afecteaza psihicul. Copiii au emotii si ele influenteaza dezvoltarea creierului. Da, emotiile sunt ca niste dalte care scuplteaza in creierul extrem de plastic al copiilor. Avem numeroase studii de neurofiziologie si psihologie care ne arata asta. Chiar daca nu pot relata un eveniment, copiii pot simti si pot fi influentati de un eveniment negativ. Nu mai stiu ca au fost odata la urgenta si li s-a luat sange, timp in care au fost imoblizati si smulsi din bratele mamei. Dar atunci cand vad un halat alb, simt ca le e frica si nu vor sa lase acel medic sau acea asistenta sa se apropie de ei.

Incep astazi o campanie pe acest blog meu, alaturi de o petitie online si o campanie de constientizare in presa. Petitia o puteti gasi aici https://www.change.org/p/stop-traumatizarii-emotionale-a-copiilor-in-spitale

Chem cat mai multi parinti si profesionisti sa mi se alature. E timpul ca mersul la spital sa nu mai constituie o tragedie, un eveniment traumatic. E timpul ca medicii si asistentele sa tina cont si de emotiile nostre nu doar de organele noastre. Stiu ca e greu si pentru ei! Stiu ca au multe presiuni si multe neajunsuri! Si sunt multi profesionisti extraordinari si sunt oameni care deja fac asta, dar sunt prea putini.

Si ca sa inchei deocamdata intr-o nota pozitiva mai jos puteti urmari 2 filmulete despre cum se pot realiza proceduri medicale fara urlete, fara tipete, fara imobilizare. Cu putin talent copiii ar putea iesi dintr-un cabinet medical razand dupa un vaccin sau o recoltare de sange. Ar fi cu siguranta pacienti mult mai cooperanti pe viitor, nu credeti?

https://www.youtube.com/watch?v=vdjk_9nUaZI

https://www.youtube.com/watch?v=pnl0gHc6SiY  

 

Photo: http://peacefulparentsconfidentkids.com/wp-content/uploads/2013/04/needles-6.jpg 

Proiecte

ce spun eu si ce auzi tu 2

Noutati

14 Iunie, 2017

Patru in dormitor: cotropirea completa

23 Noiembrie, 2016

Adolescenta si cursa vietii

04 Noiembrie, 2016

Cum sa fie frumoasa daca e grasa?

Parteneri